Adolescența, o perioadă critică de dezvoltare –

Leliana Valentina Parvulescu

Leliana Valentina Parvulescu

Adolescența, o perioadă critică de dezvoltare

Ora de Psihologie
Dr. Leli

De ce critică? Cei mai mulți dintre noi știm cum este să fii adolescent și să te confrunți cu problemele acestei perioade. Adolescenții sunt cei care experimentează în primul rând dificultățile acestei vârste, dar și părinții riscă să treacă prin ani dificili atunci când copiii lor trec prin această etapă. Adolescența este, prin excelență, vârsta schimbării, o transformare globală care implică toate dimensiunile identității noastre. Are forma tranziției de la copilărie la vârsta adultă și reprezintă faza finală a procesului de maturizare psihofizică. În prezent, se pune un accent deosebit pe perioada adolescenței, care este concepută ca un fel de timp suspendat, în care tânărul nu are alte obligații decât să experimenteze în diferite sfere și să își planifice viitorul în căutarea propriei identități. În acest articol vă propun principalele schimbări cu care se confruntă adolescentul în această etapă delicată de dezvoltare și câteva indicii utile pentru înțelegerea acelor aspecte ale funcționării care sunt adesea puțin cunoscute, atât de părinți, cât și de adolescenții înșiși.

Așadar, perioada adolescenței corespunde acelei faze de dezvoltare din copilărie până la vârsta adultă tânără. În mod convențional, se estimează că adolescența începe în jurul vârstei de 12 ani și se termină în jurul vârstei de 18 ani. În comparație cu clasificările ciclului de viață de acum câțiva ani, se consideră că adolescența începe mai devreme și se termină mai târziu din cauza unor factori contextuali, cum ar fi o mai mică stabilitate economică și o perioadă mai lungă de timp dedicată formării profesionale. În plus, momentul maturizării psihofizice variază între bărbați și femei. Prin urmare, adolescența începe în prezent în jurul vârstei de 10-11 ani la bărbați și de 9-13 ani la femei, în timp ce sfârșitul adolescenței a alunecat la aproximativ 20 de ani (pentru unii chiar 23-25 de ani).

Fazele perioadei de adolescență
Adolescența este o perioadă lungă și deosebit de bogată în schimbări. Din acest motiv, tindem să o împărțim în trei faze, fiecare dintre ele fiind caracterizată de transformări psiho-fizice și sociale specifice și de sarcini de dezvoltare diferite.
• Preadolescența (10-14 ani)-perioadă inițială caracterizată în principal de schimbări fizice care determină nevoia de a stabili o nouă relație cu propriul corp. Totul se axează pe construirea unei imagini de sine mai în concordanță cu noua înfățișare. Începe și experimentarea la nivel sexual a intimității fizice cu alte persoane.
• Adolescența (14-17 ani)-este momentul central al acestei faze de dezvoltare, în care se structurează relațiile la nivel social între sine și ceilalți. Aceasta constă în emanciparea din unitatea familială și în dezvoltarea unor noi relații cu grupul de colegi.
• Adolescența târzie (17-25 de ani)-etapa finală a maturizării. Sarcina reprezentativă a acestei faze se referă la construirea propriei identități, adică la relația cu sine însuși.
Perioada adolescenței este cunoscută ca fiind complicată și dificilă din punct de vedere emoțional tocmai din cauza provocărilor de dezvoltare pe care tânărul este chemat, prin natură și cultură, să le depășească. Într-un moment în care nimeni nu știe încă foarte bine cine este, cu atât mai puțin cine vrea să fie. Să nu uităm că, în același timp, și mediul din jurul adolescentului se schimbă pentru a se adapta la nevoile acestuia. Școala, familia și grupul de colegi fac presiuni pentru ca adolescentul să devină un adult și, ca atare, o persoană autonomă și independentă. Rolul pe care îl joacă relația dintre internet și adolescenți este, de asemenea, din ce în ce mai important.

Leliana Parvulescu

Pubertatea începe în perioada adolescenței. Ea corespunde începutului transformării fizice și psihologice a persoanei, care se va încheia apoi cu atingerea maturității sexuale depline. Dezvoltarea pubertară are loc în momente diferite pentru fiecare dintre noi, deoarece este programată și determinată biologic înainte de a ne naște. Această dezvoltare este indusă la nivel hormonal prin eliberarea unui hormon (GnRH) care stimulează producția de gonadotropine, care la rândul lor sunt responsabile de activarea hormonilor care stimulează maturizarea sexuală (luteinizant la bărbați și stimulator folicular la femei). Nu este încă 100% sigur, dar, cel mai probabil, procesul este declanșat de o anumită cantitate de grăsime corporală. Rezultă că băieții supraponderali se maturizează sexual mai devreme decât băieții cu greutate normală, care, la rândul lor, se dezvoltă mai devreme decât băieții subponderali. Alți factori care par să influențeze dezvoltarea sexuală sunt somnul, schimbările de lumină și de căldură și evenimentele stresante din viață. Hormonii duc la dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare, cum ar fi părul, creșterea sânilor sau a testiculelor, modificări ale vocii și acneea urâtă a tinereții. Între timp, corpul crește în înălțime și capătă din ce în ce mai mult aspectul unui adult. Aceste elemente modifică radical înfățișarea persoanei, care se trezește peste noapte că nu-și mai recunoaște propria reflexie în oglindă. De fapt, sarcina principală a fazei de preadolescență este tocmai aceea de a integra aceste elemente noi în schema corporală anterioară, pentru a o face mai coerentă cu aspectul actual.

Un comportament foarte frecvent la adolescenți este acela de a se observa în mod constant în oglindă. Controlul propriei imagini se află în centrul atenției în această fază, adolescenții se compară constant cu colegii lor, cer confirmări cu privire la corpul lor și au tendința de a se simți rușinați de anumite detalii sau de imaginea lor în general. Să ținem cont de faptul că vremurile se schimbă cu o viteză înspăimântătoare și că adolescența de acum 10 ani nu este comparabilă cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Să nu mai vorbim de cea de acum 20 sau 30 de ani! În mod similar, adolescența viitoare va avea caracteristici diferite de cea de astăzi. Toate acestea pentru a sublinia modul în care sarcinile de dezvoltare se schimbă în funcție de perioada istorică și de cultura de referință. Astăzi trăim în societatea narcisismului, în care punerea în valoare a sinelui se află în centrul existenței. Aceasta implică un nivel mult mai ridicat de atenție la propriul corp și la modul în care acesta apare în ochii celorlalți. Aparența este conturată și din punct de vedere sexual, deoarece în această etapă apar primele încercări de a împărtăși intimitatea. Toate acestea sunt dincolo de voința individului, care se simte obligat să se conformeze canoanelor societății narcisiste din care face parte (ceea ce este și extrem de obositor, pentru că îi fură mult timp și energie). Adolescentul trăiește într-un fel de egocentrism adolescentin, ca și copiii în copilărie, tinerii adulți sunt la fel de convinși că sunt întotdeauna în centrul atenției tuturor. Sentimentul de nesiguranță constantă poate submina cu ușurință stima de sine și bunăstarea cognitivă și psihologică, ducând chiar la apariția unor tablouri clinice precum tulburările de alimentație (anorexie, bulimie și alimentație necontrolată), somatizarea (simptome somatice induse de griji) sau dismorfoza corporală (o tulburare obsesiv-compulsivă specifică imaginii corporale, care capătă o nuanță particulară sub forma îngrijorării obsesive și adesea nefondate că propriul corp nu este suficient de musculos și atletic). Simptomele legate de starea de spirit sau de anxietate sunt mult mai frecvente decât ne imaginăm, în special sub formă de depresie și atacuri de panică.

O altă sarcină de dezvoltare tipică adolescenței este aceea de a alege și structura un sistem de valori propriu, le preia parțial pe cele transmise de familia de origine și le integrează cu altele dezvoltate independent. Pentru a face acest lucru, adolescentul se bazează pe noi modele de învățare, cum ar fi profesorii, educatorii, preoții parohiali, antrenorii de sport și așa mai departe. Prin observarea și imitarea unor figuri cu un rol educativ diferit de cel al părinților, persoana își găsește propriul mod de a vedea lucrurile și de a se raporta la lume. De aceea, în zilele noastre, nu mai este posibil să se impună o regulă adolescentului fără a o justifica. „Fă-o pentru că așa spun eu, ca tată al tău”. Nu mai este suficient, adolescentul are nevoie de explicații și mai ales de coerență între ceea ce face și ceea ce îi cere adultul să facă. Dacă un adult nu respectă o regulă pe care a impus-o adolescentului, situația devine haotică. Părinții, în această fază delicată de schimbare joacă un rol crucial și absolut delicat. Pe de o parte, trebuie să sprijine copilul în propria dezvoltare, iar pe de altă parte, învață să îi acorde din ce în ce mai mult spațiu pe măsură ce își dezvoltă autonomia. Renegocierea rolurilor între copii și părinți este un element cheie în acest proces. Nu este deloc ușor, dar este posibil!

Author: Daisy Taylor