Interviul acordat de Anchidim Zăgrean –

Interviul acordat de Anchidim Zăgrean -

Interviul acordat de Anchidim Zăgrean

Personalitatea Anului 2021 în Industria de Gambling și Președintele asociației Rombet

Cum a fost anul 2021, în viziunea celui care a câștigat premiul „Personalitatea Anului 2021 în Industria Jocurilor de Noroc”?
Răspunsul meu ar putea să înceapă cu finalul întrebării, în sensul că aparent pentru mine a fost un an bun, dacă reducem tot anul doar la desemnarea câștigătorilor premiilor revistei din anul 2021 și nu privim acest an în ansamblul său. Dacă însă analizăm în profunzime acest an, din perspectiva jocurilor de noroc, nu se poate să nu constatăm că, cel puțin pentru organizatorii jocurilor de noroc tradiționale, a fost un an dezastruos, cu cele mai dificile momente trăite vreodată, în exploatarea activității, dublată de o totală incertitudine în ceea ce privește prezentul dar mai ales viitorul și năruirea oricăror speranțe de recuperare a pierderilor provocate de restricțiile impuse de stat dar și posibile consecințe ale unui faliment aproape imposibil de evitat. A fost anul în care, prin cele 12 articole publicate în revista Casino Life & Business Magazine, am încercat să fiu permanent alături de membri noștri, dar nu numai, atât prin exprimarea opiniilor privind activitatea practică ce poate fi adaptată acestor condiții, dar mai ales cu numeroase sugestii privind comportamentul normal în rezolvarea anumitor probleme grave apărute ca urmare a restricțiilor impuse în activitatea jocurilor de noroc. Am participat la numeroase întâlniri, cu responsabilii guvernamentali, pentru a le solicita ca în măsurile ce le vor adopta, în sprijinul tuturor operatorilor economici afectați, să nu aplice un tratament diferit, măsurile să nu fie discriminatorii și mai ales să nu considere că e o normalitate faptul că organizatorii jocurilor de noroc tradiționale trebuie să suporte singuri consecințele economice ale măsurilor restrictive adoptate de stat. Din păcate, cu mici excepții, din tot ceea ce s-a întâmplat ulterior precum și din comportamentul permanent ostil al societății, față de această activitate, a devenit foarte clar faptul că jocurile de noroc tradiționale au devenit oaia neagră a economiei și că este bună doar pentru muls, în rest trebuie să se descurce fiecare cum poate și să suporte toate consecințele negative ale unor măsuri pe care nu le pot influența deoarece le-au impus alții.

Prin opiniile exprimate sau pozițiile luate, în anul 2021, am încercat să exprim poziția Rombet în contextul evenimentelor și noilor condiții restrictive apărute în activitatea organizatorilor de jocuri de noroc cum ar fi: fiscalitatea și procedura fiscală specifică; anumite facilități fiscale generale dar aplicabile și jocurilor de noroc; onestitate, responsabilitate și transparență în activitatea jocurilor de noroc; practica bonusurilor în activitatea jocurilor de noroc din România; sistemul impozitelor speciale în activitatea jocurilor de noroc din România; activitatea jocurilor de noroc tradiționale, în perioada stării de alertă, în contextul reglementărilor naționale actuale; recalcularea și ajustarea taxelor speciale, în perioada stării de alertă, în contextul reglementărilor europene și naționale; practica controlului operativ şi inopinat sau tematic în activitatea jocurilor de noroc.

Cum s-a desfășurat activitatea Rombet în anul trecut?
Asociația Rombet, prin reprezentanții săi Dan Alexandru Ghiță, Anchidim Zăgrean, Bogdan Coman, Dan Iliovici și Narcisa Matei, a fost deosebit de activă și în anul 2021 reușind ca prin micul colectiv al acesteia să materializeze și să pună în practică prevederile din statut referitoare la susținerea și sprijinul pe care trebuie să-l acorde permanent membrilor săi, prin toate mijloacele de comunicare și corespondență.

Aici doresc să amintesc faptul că în anul 2021 președintele Rombet Dan Alexandru Ghiță s-a alăturat conducerii ONJN, cu dorința declarată de la început de a sprijini, de pe poziția de șef de cabinet al Președintelui, revizuirea integrală a reglementărilor speciale din domeniul jocurilor de noroc, cu scopul integrării principiului constituțional privind calitatea legilor, cu un accent deosebit pe precizie, previzibilitate, claritate dar și cu o normă care să asigure ușurința înțelegerii scopului, care trebuie atins, în aplicarea acestora. De asemenea nu trebuie uitat nici faptul că reglementarea specială a jocurilor de noroc trebuie să aibă în vedere documentele oficiale ale organismelor UE privind respectarea următoarelor deziderate: 1. conformitatea normelor de reglementare naționale cu legislația UE; 2. intensificarea cooperării administrative și aplicarea eficientă a măsurilor; 3. protecția consumatorilor și a cetățenilor, a minorilor și a grupurilor vulnerabile; 4. prevenirea fraudei și a spălării banilor; 5. garantarea integrității în sport și prevenirea meciurilor aranjate. În perioada următoare vom vedea dacă se materializează aceste deziderate și mai ales dacă aceste proiecte au fost însușite de conducerea ONJN.
De asemenea vicepreședintele Rombet Dan Iliovici a avut, și în anul 2021, o activitate notabilă atât în ceea ce privește publicarea lunară în revista Casino Life & Business Magazine a articolelor dedicate jocului responsabil dar și participarea ca moderator sau speaker la conferințe, dezbateri sau evenimente organizate în țară sau străinătate.

În nota sa obișnuită, directorul executiv al Rombet Bogdan Coman, secondat de Narcisa Matei, a fost în permanent contact cu membrii asociației punând la dispoziția acestora comunicate privind noutățile industriei sau care privesc comportamentul organizatorilor de jocuri de noroc, mai ales în contextul actual al restricțiilor și condițiilor restricitive impuse de stat. Asemenea vicepreședintelui Dan Iliovici și Bogdan Coman a participat ca moderator sau speaker la conferințe, dezbateri sau evenimente organizate în țară sau străinătate. De asemenea aici trebuie menționat și faptul că Bogdan a fost cel care a realizat cu succes colaborarea și corelarea acțiunilor Rombet cu celelalte asociații, cu ONJN-ul precum și cu alte organizații private precum și cu alte instituții ale statului.
Nu pot să nu menționez și faptul că marea majoritate a membrilor noștri, deși au avut probleme deosebite în menținerea și desfășurarea activității, datorită restrângerilor unor drepturi și libertăți economice fundamentale, ne-au susținut financiar necondiționat iar în acest fel au făcut posibilă funcționarea normală a asociației noastre, motiv pentru care le mulțumim și le suntem recunoscători.

Care a fost percepția publică, în anul de pandemie 2021, față de jocurile de noroc?
În această perioadă, dificilă pentru această activitate, nu a existat nici un fel de sprijin din partea statului, industria jocurilor de noroc a rămas doar cu promisiuni, în urma întâlnirilor avute de-a lungul timpului și chiar dacă nu a fost solicitat niciodată ajutor din partea statului ci doar un comportament corect și nediscriminator față de celelalte activități economice, în condițiile în care toată lumea știe că și jocurile de noroc sunt o activitate de prestări servicii dar cu o reglementare specială. Cu toate acestea jocurile de noroc au fost mereu pe buzele politicienilor, ale reprezentanților media și uneori și a reprezentanților guvernamentali în sensul unor critici față de măsurile luate și a faptului că această activitate nu a fost interzisă. Niciodată nu vom înțelege de unde pornește acest impuls comportamental de stigmatizare a unei activități legale, fără consecințe negative grave, demonstrate cu probe, asupra societății ci doar cu unele consecințe negative închipuite sau culese din folclorul sau imaginația unora care nu cunosc această activitate (dar nici nu au făcut nimic pentru a cunoaște, documentat această activitate). Aceste reacții apar tot mai des, în media, deși reprezentanții asociațiilor profesionale nu au făcut nimic altceva decât să solicite revederea și clarificarea modului de impozitare al acestei activități, mai ales în ceea ce privește plata impozitelor în avans (care acum se face în orb, fără a ști dacă statul nu intervine ulterior în activitatea lor cu restricții sau chiar închidere de activitate, acest lucru reprezentând, în opinia noastră, un comportament de tip haiducesc). Am solicitat permanent o corelare a taxelor datorate statului, de organizatorii jocurilor de noroc, cu nivelul venitului realizat, în acest fel orice creanță fiscală datorată să fie în concordanță cu nivelul activității desfășurate, indiferent de restricțiile stabilite.

Dar care a fost comportamentul autorităților în anul 2021?
Aici trebuie făcută clar o diferențiere, privind comportamentul autorităților, în sensul că reprezentanții ONJN-ului au fost alături de asociații și au însoțit delegațiile acestora la toate întâlnirile cu decidenții responsabili dar din păcate fără vreun rezultat pozitiv concret, parte a acestui comportament regăsindu-se în răspunsul la întrebarea anterioară.

Care sunt planurile Rombet pentru anul 2022 și șansele pentru realizarea lor?
Cred că prioritară, pentru Rombet, este materializarea unor proiecte, comune tuturor asociațiilor, de revedere, îmbunătățire și completare a reglementărilor speciale ale jocurilor de noroc, fie că vorbim de cele care privesc norma principală, norma secundară sau norma terțiară. Dacă vorbim de norma principală sau secundară scopul nostru este punerea de acord cu toate principiile și normele interne sau UE așa cum de altfel se regăsesc în răspunsul de la prima întrebare. Apoi, dacă vorbim de norma terțiară, trebuie spus că, pentru aplicarea și punerea în practică a prevederilor normelor principale sau secundare, organismul de monitorizare, supraveghere și control (Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc – ONJN), este necesar să elaboreze şi implementeze, prin intermediul normelor specifice, a unui cadru de reglementare şi supraveghere a furnizării şi consumului de jocuri de noroc tradiţionale şi la distanţă, cu condiţia respectării principiilor privitoare la: protecţia minorilor şi prevenirea accesului acestora la aceste tipuri de jocuri de noroc; asigurarea integrităţii şi a transparenţei operaţiunilor desfăşurate de către şi prin intermediul organizatorilor de astfel de jocuri de noroc, precum şi a unui sistem de joc echitabil, supravegheat şi verificat permanent din punctul de vedere al securităţii şi corectitudinii activităţilor desfăşurate; prevenirea şi combaterea activităţilor infracţionale care pot fi desfăşurate prin intermediul acestor tipuri de jocuri de noroc; asigurarea unei dezvoltări echilibrate şi echitabile a diferitelor tipuri de jocuri de noroc, pentru a se evita destabilizarea sectoarelor economice în cauză; implementarea unui proces continuu de actualizare a reglementărilor din acest domeniu de activitate, în vederea diminuării şi limitării unor posibile vulnerabilităţi ale acestui sector economic faţă de potenţiale activităţi infracţionale, precum şi a diminuării expunerii faţă de riscul de spălare a banilor şi de finanţare a actelor de terorism, fraudă fiscală, criminalitate informatică, precum şi prevenirea infracţiunilor privind ordinea publică, siguranţa naţională şi sănătatea publică; dezvoltarea si implementarea unui program de protecție a jucătorilor împotriva dependenței de jocuri de noroc.
Apoi la fel de important ar fi adoptarea și implementarea unui Ordin al preşedintelui Oficiului, așa cum este prevăzut la art. 5^2 din OUG 20/2013, unde să fie stabilit în mod clar și fără putință de interpretare arbitrară, procedura controlului, în vederea corelării normei principale sau secundare cu alte prevederi legale incidente.
Sperăm, de asemenea, ca toate asociațiile de profil existente să adere în anul 2022 la Federația jocurilor de noroc din România, cu scopul comun de a acționa pentru sprijinirea și reprezentarea unitară a tuturor organizatorilor de jocuri de noroc din România în raport cu organismele private sau de stat atât naționale cât și internaționale. În ceea ce privește șansele de reușită… rămâne de văzut… doar activăm în domeniul jocurilor de noroc, iar șansele sunt egale… dar dependente de hazard… nu?

În încheiere un sincer La Mulți Ani și mai ales… bani… de recuperat din pierderile precedente, pentru toți cititorii revistei!

Author: Daisy Taylor